Mesaj pentru nuntă 08.08.2021 (Daniela & Alex)

Dezbrăcarea unui suflet

Sufletul

"Oricît de lentă, dezbrăcarea unui trup ajunge de îndată la limită și limita e trupul gol însuși. Dar dezbrăcarea unui suflet? Unde e limita lui? De-abia cînd scrii un jurnal îți dai seama cît de îmbrăcați' sîntem şi cum nici o viaţă, oricît de lungă, nu ne-ar fi de ajuns pentru a ne dezbrăca, pînă la capăt, sufletul. Nimeni nu şi-a văzut vreodată sufletul gol." (Gabriel Liiceanu)

V-am citit acest scurt text care mie personal îmi place foarte mult. Sper să vă pot povesti un pic în următoarele minute de ce îmi place și cum ne poate ajuta când vine vorba de-a iubi pe cei de lângă noi.

Nu ştiu cum sunteţi voi, dar eu cel puţin nu prea sunt cu scrisul în jurnal. Câţi dintre voi aţi scris în jurnal anul ăsta? Cred că mulţi dintre voi v-aţi dat seama de adevărul pe care îl descrie Liiceanu aici chiar dacă nu aţi scris un jurnal: Omul este o fiinţă profundă şi complexă. Este o fiinţă aşa de complexă încât de multe ori noi înşine nu ne înţelegem şi nu ştim de ce am reacţionat într-un anume mod sau de ce simţim anumite lucruri. Eu cel puţin am observat acest lucru la mine şi nu de puţine ori. Am putea spune că aici este vorba despre ceea ce in psihologie este numit subconștient.

Putem să înţelegem deci că dezbrăcarea unui suflet, sau în alte cuvinte, o cunoaştere totală şi profundă a unei persoane, şi chiar şi propriei persoane, este un proces fără sfârşit. Nu o să ajungem niciodată în punctul în care vedem sufletul unei persoane gol-goluț, adică în totalitate aşa cum este.

Cred că acest lucru este valabil chiar şi pentru relaţiile profunde şi de lungă durată precum sunt gândite căsătoriile. Ajungi să îţi cunoşti partenerul foarte bine petrecând aşa mult timp împreună şi văzându-l în tot felul de situaţii mai frumoase sau mai dificile. Şi totuşi - şi cred că cei care sunt căsătoriţi de mai mult timp pot confirma acest lucru - totuşi sunt atâtea momente în care partenerul te surprinde: Face ceva la ce nu te aşteptai, gândeşte altfel decât ai fi crezut, sau ia hotărâri care te surprind.

Convingerea mea este următoarea: Este atât de important să nu ucidem acest mister care este profunzimea sufletului celuilalt. Să nu ne oprim din a ne lăsa uimiţi de celălalt şi de a îl uimi. Momentul în care suntem convinşi că deja îl cunoaştem pe celălalt şi că nu mai e nimic nou de descoperit în sufletul lui, am comis un păcat mare împotriva celuilalt (ca s-o zic aşa în termeni religioşi). Este momentul în care-i refuzăm celuilalt dreptul de-a fi suflet viu.

Adevărul este că acesta este un păcat pe care îl comitem aproape zilnic faţă de semenii noştri, în afară de atunci când iubim.

Iubirea

Ce inseamnă a iubi? Cu siguranţă fiecare dintre voi are o anumită idee despre ce înseamnă. Şi dacă nu e aşa, vă îndemn să vă faceţi timp în următoarele zile şi să scrieţi poate o definţie proprie. Vă promit că vă va ajuta să iubiţi pe cei din jur într-un mod mai conştient. Nu vă voi spune definiţia mea a iubirii, însă vreau să vă vorbesc scurt depre trei etape care vin înaintea iubirii şi care stau la baza ei.

După cum bine ştiţi, iubirea nu se naşte într-un vid. Dacă luam cele trei etape care vin înainte şi ultima etapă care este iubirea însăşi ajungem la acronima: AIAI (dacă ignorăm diacriticele). Acestea sunt etapele: Apropiere → Întelegere → Acceptanţă → Iubire

Ca să înțelegem mai bine cum sunt legate etapele și ce conexiune au cu ultima etapă, anume iubirea, o să ne uitam la ele scurt în ordine inversă.

Acceptanță

O iubire adevărată nu poate exista fără acceptanță. O acceptanță totală a ființei celuilalt care include aspectele care ne plac, și cele care nu ne plac, aspectele în care celălalt e asemenea nouă și aspectele în care e diferit față de noi, aspectele cunoscute și misterul necunoscutului în celălalt.

N-aș vrea să trecem de punctul acesta legat de acceptanță fără să mentionez scurt și conceptul harului. Deși cred că conceptul în sine e mult mai universal și poate fi găsit în multe culturi, în teologia creștină a fost dezvoltat această idee într-un mod foarte interesant și concis.

În cuvintele lui Paul Tillich: "Harul apare în ciuda separări și în ciuda înstrăinării. Harul e acceptanța lucrului sau persoanei respinse."

Harul înseamnă că persoana care îl primește este acceptată pe deplin, chiar așa cum este. Este eliberată de preocuparea cu efortul de a deveni mai acceptabilă. Când poți spune: "Accept și îmbrățișez pe deplin și partile din tine care nu îmi plac sau pe care eu aș vrea să le schimb", atunci poți spune că iubești cu adevărat. Dacă nu poți spune acest lucru, înseamnă că nu iubești persoana cealaltă așa cum este ea cu adevărat, ci că iubesti o posibilă variantă viitoare de a ei care cel mai probabil nu va exista niciodată. Un alt lucru interesant este că de cele mai multe ori, atunci când primești har, adică când ți se spune că nu trebuie să te schimbi ca să fii acceptat, exact atunci se naște posibilitatea unei schimbări profunde și nesilite.

Iubirea presupune deci îmbrățișarea sufletului celuilalt cu tot misterul lui și toate necunoscutele lui, sau cu alte cuvinte: acceptanță totală.

Înțelegere

Înainte de etapa acceptanței trebuie să existe însă etapa înțelegerii. Deși am văzut la început că o înțelegere totală, fie a sufletului propriu, fie a celui de lângă noi, nu există, o înțelegere măcar parțială este indispensabilă ca acceptanța să fie posibilă.

Poate vi s-a întâmplat și vouă că ați judecat o persoană din cauza comportamentului ei sau din cauza anumitor acțiuni pe care le-a făcut, dar când ați cunoscut persoana mai bine, trecutul ei poate, sau situația în care se află, s-a schimbat modul în care ați gândiți despre ea. Ce se întâmplă în astfel de situații este că o înțelegere a celuilalt face posibilă acceptanța lui.

Într-o relație acest lucru se manifestă de multe ori în anumite obiceiuri sau moduri de a gândi sau de a face lucruri care nu sunt acceptate de partenerul pentru că nu le înțelege. Când se întâmplă asta cred că este esențial ca cei doi să încerce să creeze înțelegere reciprocă. Unele lucruri sunt influențate de modul în care am fost crescuți, sau de anumite experiențe prin care am trecut. Dacă partenerul cunoaște aceste lucruri, înțelegerea și acceptanța comportamentelor și modurilor de a gândi care înainte erau neînțelese devine posibilă.

Bineînțeles că mereu vor rămâne lucruri pe care nu le putem înțelege pe deplin în sufletul celuilalt, dar totuși cred că într-o relație este bine să fim preocupați cu dezbrăcarea sufletului celuilalt.

Apropiere

Că să fie posibilă o înțelegere reală, este nevoie în primul rând de apropiere. Cu apropierea am ajuns la prima din cele patru etape despre care am vrut să vorbesc azi. Stând departe de cineva nu este posibil să îl cunoaștem și nici să îl înțelegem. Atunci, în schimb, când ne apropiem de cineva, adică atunci când începem să petrecem timp cu cineva, să povestim și să împărtășim diferite experiențe împreună, este imposibil să nu se nască și o înțelegere mai profundă.

Însă cred că este important să înțelegem că acest proces de apropiere este ceva fundamental nu doar la începutul relației. Așa cum dezbrăcarea sufletului este un proces fără sfârșit, așa este și apropierea de sufletul iubitei sau a iubitului.

Remarcă teologică

Vreau acum spre final, să fac din nou o mică remarcă în legătură cu teologia creștină care susține legăturile între cele patru etape despre care am vorbit până acum. În concepția creștină, Dumnezeu și-a arătat iubirea față de omenire prin faptul că a acceptat-o în ciuda greșelilor și a imperfecțiunilor ei. Acest lucru este numit har în limbajul creștin. Putem înțelege însă din Biblie că chiar și pentru Dumnezeu a fost necesară prima data apropierea și apoi înțelegerea, înainte să existe acceptanța. Dumnezeu a trebuit să devină om și să umble printre oameni, ceea ce corespunde cu apropierea. Iar această apropiere a făcut posibilă o înțelegere și chiar și milă de slăbiciunile oamenilor. Rezultatul este acceptanța omenirii în ciuda acestor slăbiciuni și iubirea față de ea.

Final

Ca să rezum pe scurt etapele către iubire, vă zic încă o dată acronimul cu care pot fi descrise: AIAI. Adică apropiere, înțelegere, acceptanță și iubire.

Având în vedere că a fost un mesaj pentru nuntă, multe din exemplele date au fost legate de relații romantice sau chiar de căsătorie. Cred că este bine să analizăm cât mai des, și mai ales atunci când apar conflicte în relație, dacă nu am falimentat la una din cele patru etape. Ceea ce se manifestă ca un comportament sau o vorbă lipsită de iubire poate să aibă rădăcina într-una din etapele anterioare, de exemplu într-o lipsă de acceptanță său de înțelegere.

Însă nu cred că aceste lucruri se aplică doar în cadrul relațiilor romantice. Cei dintre voi care sunt creștini cu siguranță cunosc cea mai mare poruncă, și știu cât de mult a pus Isus preț pe iubirea semenilor. Pentru a îmi iubi aproapele trebuie în primul rând să mă apropriu de el, să încep să îl cunosc și să îl înțeleg. Apoi înseamnă să îl accept așa cum este, nu cu condiția că se schimbă, ci necondiționat exact așa cum este. Abia după ce am trecut prin toate aceste etape pot să spun în mod umil că mă strădui să îmi iubesc aproapele.

Dar de ce acea străduința, fie într-o relație, fie pentru oamenii din jurul nostru? Pentru că iubind găsim împlinire, și iubind începem să ne descoperim profunzimea sufletului. Fiți iubiți, și la fel de important: iubiți la rândul vostru!